Atât de mică, dar atât de puternică. O copilă din Botoșani luptă să trăiască, iar familia are nevoie de ajutor după ce a cheltuit și ultimii bănuți pentru tratamentul ei

O fetiță din Botoșani are nevoie de ajutor. Ermina are peste opt luni de chimioterapie, a trecut prin trei infecții și două operații, iar părinții fac tot posibilul să o trateze. Câtă putere poate să încapă într-un copilaș atât de mic, de doua doi ani? Multă! Dar nu e suficient ca micuța să lupte să trăiască. Costurile pentru tratamentul său sunt tot mai mari, iar familia a dat cam tot ce avea pentru a-și salva copilul.

Povestea fetiței  începe pe 22 aprilie 2020, prima ei zi în această lume.

„Fiind o sarcină supravegheată, medicul ne-a asigurat că totul decurge perfect,iar noi ne pregăteam de momentul cel mare, neștiind ce urmează… Timpul a trecut repede iar clipa cea mult așteptată a sosit: Ermina s-a născut perfect sănătoasă, însă cu un mic semn pe obrazul stâng, semn care, după spusele medicului,nu era ceva grav și ne-a sfătuit să așteptăm o mică perioadă de timp pentru a vedea dacă acesta crește sau dispare. Mult timp nu am așteptat și am făcut prima programare la un medic dermatolog (crezând că este o mică problemă a pielii) unde ne-am ales cu o părere cum că ar fi un hemangiom și multe alte programări,care din pricina pandemiei, nu se făceau imediat, necesita timp de așteptare. Din așteptare în așteptare și din control în control,timpul trecea,semnul creștea și nici un răspuns concret. Așa am ajuns să ne internăm la Iași, unde am aflat că acel semn era defapt o TUMOARE. Și cum această veste nu era îndeajuns, ne-am izbit de refuzurile medicilor,de spitale aglomerate,de veșnica propoziție”nu este de competența noastră, mergeți în altă parte” și multe altele. Cu toate acestea, aveam o șansă să-mi salvez fetița, această șansă fiind în Italia,de aceea nu am mai stat pe gânduri și am plecat pe cont propriu. Ajunși în Italia, am început un set complet de analize și controle, însă diagnosticul s-a confirmat: rabdomiosarcom ( tumoare malignă). Dat fiind faptul că o eventuală operație nici nu se putea lua în calcul,riscurile fiind multe,am început chimioterapia. Așa au trecut 8 luni, 8 luni în care , pe lângă chimioterapie,Ermina a trecut și prin infecții,bacterii, anestezii,cateter schimbat de 4 ori, durere, nopți și zile nedormite, internări lungi parcă fără sfârșit.. Într-un final, după toate acestea,medicii au decis că este momentul potrivit pentru operație. În scurt timp, ne-am internat,iar a doua zi de la internare, a intrat în sala operatorie…ore întregi de așteptare, temeri și sute de gânduri,o zi cât 100. După 11 ore, fetița mea a ieșit din sala operatorie învingătoare! Operație reușită!”, a povestit mama copilei.

A fost transferată la terapie intensivă, unde au urmat alte 2 săptămâni încărcate. Și ce este mai greu pentru o mamă decât să își vadă puiul înconjurat de aparate, medicamente, doctori, stând în pat fără nicio reacție și să nu îi poți fi alături decât în timpul programului de vizită, apoi să pleci fără nici măcar o îmbrățișare.
„Ne dorim ca și copilul nostru să aibă o copilărie frumoasă, liniștită, lipsită de durere, lacrimi și teamă”, este mesajul mamei.
Cei care vor să o ajute pe Ermina pot face donații în conturile deschise la Banca Transilvania: Călugăreanu Dumitru Dan
RO02BTRLRONCRT00K8474503 – cont în Lei
RO14BTRLEURCRT00K8474502 – cont în Euro
Și prin card Revolut cu numărul de telefon: 0743911272 – Revolut

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *