Un tată din Botoșani, condamnat pentru că și-a bătut copiii. Vezi decizia definitivă a instanței!

Un tată din Botoșani a fost condamnat definitiv de judecătorii Curții de Apel Suceava pentru că și-a bătut trei dintre copiii săi. Este vorba de un bărbat din comuna Todireni care a fost condamnat pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de violență în familie. Botoșăneanul a primit o pedeapsă de doi ani cu suspendare.

„În baza art. 45 alin. 1 Cod penal, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 (doi ) ani”, se arată în decizia instanței.

„În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului Luchian Dumitru, sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 (trei) ani, stabilit conform art. 92 Cod penal, care se va calcula de la data pronunţării prezentei decizii”, mai precizează Curtea de Apel Suceava.

Pe durata termenului de supraveghere, Dumitru Luchian trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a). să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Botoşani, la datele fixate de acesta; b). să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c). să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d). să comunice schimbarea locului de muncă; e). să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal impune inculpatului Luchian Dumitru obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Botoşani sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal dispune ca inculpatul Luchian Dumitru să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, fie în cadrul Primăriei com. Todireni, fie în cadrul Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri Botoşani, instituţie ce va fi stabilită de către consilierul de probaţiune ca urmare a evaluării efectuate conform art. 51 alin. 1 din Legea nr. 253/2013, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *