FOTO & VIDEO! Ziua Poliţiei sărbătorită cu o prezentare a tehnicii angajaţilor IPJ Botoşani și cu avansări în grad

Polițiștii botoșăneni au marcat, vineri, 25 martie, 200 de ani de la înființarea Poliției Române, prin organizarea unei expoziţii de tehnică, pe pietonalul Unirii. Vizitatorii au avut prilejul de a vedea luptătorii SAS  care au venit cu autospeciale de intervenţie, dotate cu echipamente speciale de executare a misiunilor specifice, dar și noile autospeciale aflate în dotarea Poliției

De asemenea,  au fost prezenți la activitate  polițiști de la Serviciul Rutier, Serviciul Criminalistic, Biroul de Protecție a Animalelor și Biroul de Siguranță Școlară.

Cu acest prilej,  poliţiştii criminalişti au prezentat laboratorul criminalistic , destinat cercetării la faţa locului, dotat cu tehnică foto-video digitală, truse specializate şi echipamente criminalistice necesare descoperirii tuturor tipurilor de categorii de urme şi mijloace materiale de probă existente îm câmpul infracţional.

La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani a fost organizată o ședintă festivă, ocazie cu care au fost înaintați în grad mai mulți polițiști.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *