Cosmin Andrei: La prima ploaie serioasă vom vedea că nu mai sunt inundații în municipiul Botoșani

Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, dă asigurări că nu vor mai fi inundații pe străzile din municipiul Botoșani după ce s-au făcut lucrări serioase în acest sens în principalele intersecții cu probleme din oraș. Edilul a declarat, miercuri, în cadrul unei emisiuni, la Tele M, că a fost realizată infrastructura pentru colectarea apelor pluviale astfel încât să nu mai fie inundații.

Lucrăm în cele trei intersecții care s-au inundat, acolo unde vom finaliza, în perioada următoare, la nivelul de asfalt, Împărat Traian, Octav Onicescu, în zona industrială, în zona marketurilor de acolo, pe șoseaua de centură, la Faby Trans. De asemenea, urmează să turnăm asfalt, am realizat infrastructura pentru colectarea apelor pluviale, așa cum am promis botoșănenilor, să nu mai avem inundații în municipiul Botoșani”, a spus Cosmin Andrei.

Astfel, edilul a dat asigurări că „la prima ploaie serioasă vom vedea că nu mai sunt inundații în municipiul Botoșani”.

One thought on “Cosmin Andrei: La prima ploaie serioasă vom vedea că nu mai sunt inundații în municipiul Botoșani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *