Tragedie! O femeie din județul Botoșani, găsită moartă în propria curte

O femeie din județul Botoșani a fost găsită, duminică, moartă chiar în curtea casei sale. Descoperirea macabră a fost făcută de un vecin, care a sunat la 112 și a cerut sprijinul cadrele medicale, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a o salva.

Femeia de 70 de ani, din comuna Trușești, locuia singură și era cunoscută ca fiind consumatoare de alcool. La fața locului au ajuns și polițiștii care au declanșat de o anchetă, fiind deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Trupul neînsufleţit a fost ridicat de reprezentanţii Serviciului Judeţean de Medicină Legală, care urmează să stabilească cauza morții acesteia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *