Acțiune a polițiștilor rutieri în județul Botoșani. Amenzi de peste 59.000 lei și 12 permise de conducere reținute

În zilele de 19 și 20 martie 2022, polițiștii botoșăneni au acționat pe raza întregului județ, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea accidentelor de circulație, transmite printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.

Potrivit sursei citate, au fost organizate acțiuni atât pentru creșterea vizibilității forțelor de ordine în apropierea  punctelor de trecere a frontierei cât și pentru prevenirea faptelor antisociale în astfel de locuri.

De asemenea, a fost supravegheat traficul rutier, fiind utilizate autospeciale cu aparate radar, pentru prevenirea și combaterea accidentelor de circulație. 

În cadrul activităților au fost legitimate peste 400 de persoane și verificate 219 autovehicule, iar  în urma neregulilor constatate au foat aplicate 178 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 59.000 de lei.

De asemenea, au fost reținute 12 permise de conducere și 3 certificate de înmatriculare și au fost constatate în flagrant delict, două infracțiuni, mai precizează IPJ Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *