FOTO & VIDEO! Zece incendii de vegetație în opt localități din Botoșani, în numai o zi. Peste 100 de hectare de vegetație distruse

Zece incendii de vegetație uscată și miriște au avut loc, marți, pe raza județului Botoșani. Avrămeni, Gorbănești, Dângeni, Havârna, Mitoc, Suharău, Brăești și Coșula sunt zonele unde s-au produs aceste incendii. Focul deschis în spații deschise este cauza probabilă de producere a acestor evenimente, potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani.

Au acționat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, Gărzii de Intervenție Trușești și Punctului de Lucru Darabani, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și voluntarii din Avrămeni, Gorbănești, Dângeni, Havârna, Mitoc, Suharău și Brăești. Aceștia au depus un efort considerabil și au împiedicat propagarea flăcărilor la gospodării.

În total, în urma celor zece incendii a fost distrusă vegetația uscată de pe 100 hectare.

Potrivit standardelor privind bunele condiții agricole și de mediu ale terenurilor, arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale este strict interzisă. În condiții de vânt puternic sau de temperaturi ridicate, incendiile de vegetație uscată pot deveni și mai periculoase dacă în zona terenurilor arzânde se află locuințe, păduri, solare etc. Pentru a evita producerea arderilor necontrolate, facem apel către cetăţeni să respecte măsurile specifice de prevenire a incendiilor. Le reamintim faptul că utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt este interzisă”, precizează ISU.

În urma incendiilor de vegetație uscată, coordonatele suprafețelor agricole afectate vor fi înaintate către Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) și Garda de Mediu – Comisariatul Județean Botoșani, pentru luarea măsurilor ce se impun, conform unui protocol de colaborare încheiat, la nivel național, în vederea monitorizării modului de respectare de către fermieri a bunelor condiții agricole și de mediu referitoare la arderea miriștilor și a resturilor vegetale pe terenul arabil și la arderea pajiștilor permanente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *