O femeie a pretins că este refugiată din Ucraina ca să primească donații

O femeie de 32 de ani din Sibiu este cercetată penal după ce s-a dat drept refugiată din Kiev și s-a prezentat la un centru de colectare donații, unde a primit bunuri în valoare de 1.500 lei. Un sibian, organizator al unei campanii umanitare destinate sprijinirii refugiaților din Ucraina, a mers, duminică seara, la Poliția Sibiu și a reclamat faptul că o femeie necunoscută s-a prezentat la un punct de colectare din municipiul Sibiu unde, sub pretextul că este refugiată din Kiev-Ucraina, l-ar fi determinat pe bărbat să-i doneze mai multe bunuri alimentare și nealimentare.

„În cauză, la nivelul Poliției Municipiului Sibiu – Biroul de Investigații Criminale, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, iar în urma investigațiilor efectuate cu celeritate, polițiștii au reușit identificarea femeii, o sibiancă în vârstă de 32 de ani”, au transmis, luni, reprezentanții Poliției Sibiu.

Prejudiciul, în valoare de aproximativ 1.500 de lei, constând în bunuri de igienă personală, alimente, jucării și rechizite școlare, a fost recuperat în totalitate.

Cercetările continuă la nivelul Poliției municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Sursa: Digi24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *