Agenția de Protecția Mediului Botoșani, precizări privind valabilitatea autorizațiilor integrate de mediu după încetarea stării de alertă

apm botosaniAvând în vedere încetarea stării de alertă, Agenția pentru Protecția Mediului Botoșani, informează toți deținătorii autorizațiilor de mediu/autorizațiilor integrate de mediu, că, de la data încetării acesteia, se vor aplica prevederile art. 4, alin (5), din Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor epidemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, care stipulează că, documentele (actele de reglementare) sunt valabile pe toată perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 zile de la încetarea acestei stări.

Astfel, titularii autorizațiilor/autorizațiilor integrate de mediu, au obligația de a solicita la APM Botoșani, viza anuală într-o perioadă de maxim 90 de zile de la încetarea stării de alertă.

Documentația necesară pentru aplicarea vizei anuale va conține:

  • cerere, conform modelului din Ordinul MMAP nr. 1150/11.062020
  • raportul anual de mediu și/sau raportările menționate în actele de reglementare, după caz.
  • declarația pe propria răspundere că desfășoară activitatea în aceleași condiții pentru care a fost emisă autorizația/autorizația integrată de mediu și că nu au intervenit modificări de fond care să afecteze condițiile stabilite prin autorizație;
  • dovada achitării tarifului: 100 lei pentru autorizațiile de mediu/300 lei pentru autorizațiile integrate de mediu.

Modelele de cerere și declarație se regăsesc în Ordinul MMAP nr. 1150/11.062020 și pot fi descărcate de pe site-ul instituției noastre http://apmbt.anpm.ro/

Conform Ordinului MMAP nr. 1150/11.062020, termenul în care titularul activităţii solicită aplicarea vizei anuale este de maximum 90 de zile şi de minimum 60 de zile înainte de ziua şi luna corespunzătoare zilei şi lunii în care a fost emisă autorizaţia pe care acesta o deţine. În cazul în care autorizaţia pe care acesta o deţine a fost revizuită, termenul de 60 de zile se va calcula în funcţie de ziua şi luna în care a fost emisă autorizaţia iniţială.

Nedepunerea în termen a documentației conduce la suspendarea autorizației/autorizației integrate de mediu pe o perioadă echivalentă cu perioada de întârziere față de termenul legal impus, precizează APM Botoșani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *