Ghișee suplimentate și program prelungit la Serviciul de Pașapoarte Botoșani, după o creștere a solicitărilor

Instituția Prefectului Botoșani a dispus o serie de măsuri la Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte, după ce s-a constatat o creștere a cererilor pentru eliberarea pașapoartelor.

Potrivit unui comunicat transmis de Instituția Prefectului, astfel s-a decis suplimentarea ghișeelor la care pot fi depuse documentele. De asemenea, o altă măsură care vine în sprijinul celor care solicită eliberarea de pașapoarte este prelungirea programului după care pot fi depuse actele necesare, serviciul funcționând acum de la ora 08:00 până la ora 20:00, în fiecare zi, de luni până vineri. Sâmbătă de la 08:00-16:00.

Printre factorii determinanți care au generat această creștere de cereri se numără mediatizarea relaxării măsurilor restrictive impuse de pandemie, faptul că oamenii vor putea din nou călători fără restricții, apropierea sărbătorilor pascale, respectiv perioada de vacanță a elevilor, fără a putea exclude, însă, actualul context geopolitic. Creșterea înregistrată la nivelul județului poate fi explicată și prin faptul că  la ghișeele Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte se adresează, în ultima perioadă, și cetățeni care provin din alte județe”, precizează sursa citată.

Ritmul de depunere a cererilor a cunoscut o tendință de creștere în ultimele două săptămâni. Reiterăm faptul că angajații Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Botoșani preiau toate solicitările, dar în măsura în care programările o permit.

Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Botoșani, lucrează în această perioadă după următorul program:

Luni – Vineri – 08:00 – 20:00

Sâmbătă de la 08:00-16:00.

Măsuri de acest gen se iau în toate perioadele din an când se înregistrează creșteri de solicitări. Pentru programări, cetățenii sunt rugați să acceseze aplicația https://epasapoarte.ro/. Informăm cetățenii că cererile de eliberare a pașapoartelor pot fi depuse, în țară, la oricare serviciu public comunitar de pașapoarte.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *