Vouchere de vacanță: Schimbarea majoră din acest an, câţi bani intră pe card!

În 2022, se pot da vouchere de vacanță şi în mediul privat. Pot ajunge până la șase salarii minime, spune Ministrul Turismului. Valoarea voucherelor de vacanţă pentru mediul privat poate ajunge până la şase salarii minime pe economie, întreaga sumă poate fi deductibilă şi nu se plătesc contribuţii sociale pentru contravaloarea lor, a declarat, luni, la evenimentul Forumul Business organizat la Piteşti, ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Daniel Cadariu, scrie Agerpres.

„Am adoptat în luna decembrie acea ordonanţă de urgenţă privind voucherele de vacanţă pentru angajaţii din sectorul bugetar, ceea ce înseamnă pentru domeniul turistic o infuzie de capital de aproximativ 300 milioane de euro. Sunt aproximativ un milion de salariaţi la stat. Însă, inclusiv în anul 2021, prevederea legală privind acordarea voucherelor de vacanţă pentru angajaţii din sectorul privat a fost valabilă şi funcţionează şi acum. Mai este un lucru. Acestea nu sunt limitate la suma de 1.450 lei. Este bine să facem cu toţii publică această informaţie, pentru că poate fi una dintre metodele de a stimula, din punct de vedere al agenţilor economici, stabilitatea forţei de muncă. Vouchere de vacanţă pentru mediul privat pot merge până la 6 salarii minime pe economie şi nu am renunţat la acele deduceri fiscale. Agenţii economici au beneficii. Întreaga sumă poate fi deductibilă, plus că nu se plătesc contribuţii sociale pentru contravaloarea lor”, a spus Cadariu.În ceea ce priveşte relansarea turismului din România, ministrul de resort a subliniat că unul dintre programele avute în vedere pentru 2022 este de stimulare a incomingului.

„Este o noutate problema războiului de la vecinii noştri, însă aş vrea să vă dau câteva cifre. În 2019, atunci când a fost anul de vârf al turismului din România, lucrurile stăteau în felul următor: 10 milioane şi jumătate de turişti români şi 2,7 milioane de turişti străini. După doi ani de pandemie şi o scădere bruscă, abruptă în cursul anului 2020, în anul 2021 activitatea turistică şi-a revenit în bună măsură, mai ales în ceea ce priveşte numărul de turişti români. Am ajuns la 8,4 milioane. E drept, pe componenta turişti străini revenirea a fost ceva mai mică, de la 2,7 milioane la doar 840.000. Este şi acesta un motiv pentru care avem în vedere unul din multele programe pentru anul curent, care să se adreseze exact acestei probleme, şi mă refer la acel program pentru stimularea incomingului, pentru că, am spus noi şi aşa este corect, orice turist străin care ajunge în România reprezintă un export de servicii turistice”, a explicat Daniel Cadariu, potrivit RomaniaTV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *