Nu îi este suficient ce a făcut! Putin a ordonat punerea în alertă a forțelor nucleare

Vladimir Putin a ordonat ministrului Apărării, Serghei Șoigu, să ridice gradul de alertă pentru forțele nucleare, după ce el a acuzat „declarații agresive din partea țărilor NATO”, informează Reuters, citat de Digi 24. În aceste momente, Putin are o întâlnire televizată cu ministrul apărării, Serghei Șoigu, și cu șeful marelui stat major, Valeri Gherasimov.

„Dragi colegi, vedeți acțiunile neprietenoase ale țărilor din Vest în ceea ce privește partea economică, despre care știm cu toții, dar înalții oficiali NATO se exprimă agresiv la adresa Federației Ruse, motiv pentru care ordon ministerului apărării și șefului marelui stat major să treacă forțele de descurajare ale Armatei într-un regim special de alertă”, a spus Putin.

Liderul rus a avertizat celelalte state să nu intervină în invazia care este în desfășurare în Ucraina, spunând că ar putea duce la „consecințe pe care nu le-au mai văzut”, scrie The Guardian.

Președintele rus a poziționat rachete antiaeriene și alte sisteme avansate de rachete în Belarus și a desfășurat flota Rusiei în Marea Neagră pentru a încerca să prevină o intervenție a Occidentului în Ucraina.

Invazia pornită de Rusia a provocat sute de decese. Țara a lansat atacuri cu rachete împotriva unor clădiri din Kiev, Harkov și alte importante orașe ucrainene, amenințând cu un asalt extins care nu s-a mai văzut din vremea celui de-al Doilea Război Mondial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *