Acțiune umanitară pentru refugiați derulată de Departamentul pentru Situații de Urgență. Pot să sprijine acțiunea persoane fizice și juridice

Astăzi, 25 februarie 2022, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, Departamentul pentru Situații de Urgență și Cancelaria Prim-Ministrului au avut o întâlnire pentru coordonarea integrată a acțiunilor derulate de instituțiile cu atribuții în domeniu, alături de societatea civilă și organizațiile internaționale, în vederea asigurării asistenței umanitare adecvate: alimente sau alte produse necesare de subzistență, precum și servicii de sprijin persoanelor refugiate/strămutate pe teritoriul României, se precizează într-un comunicat transmis de Guvern.

În vederea organizării eficiente și unitare a întregii misiuni umanitare, în cadrul ședinței de astăzi, s-a decis înființarea unui Grup de lucru, la nivel central, dar și a mai multor celule de lucru la nivel teritorial, în zonele aflate în proximitatea punctelor strategice situate în Nordul și Nord-Estul țării noastre care, în mod integrat, vor colabora în scopul alocării eficiente și rapide a resurselor necesare, donate sau aflate în rezervele statului, persoanelor cu statutul de refugiat/strămutat pe teritoriul țării.

În acest sens, punctele de sprijin teritoriale vor evalua nevoile concrete și vor fi în permanent contact cu grupul de lucru realizat la nivel central, însărcinat cu responsabilitatea de a coordona întreaga activitate.

Facem precizarea că orice persoană fizică, juridică, organizație care dorește să sprijine această acțiune umanitară să trimită un e-mail la adresa: [email protected].

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *