Mărturia unui avocat care a produs un accident în drum spre Botoșani, în zona în care a murit șapte oameni. „De ani de zile sunt multe accidente care se întâmplă în aceeași zonă”  

Zona în care a avut loc tragicul accident de la începutul lunii februarie de la Bălțați, în urma căruia au decedat șapte persoane, a fost de-a lungul timpului locul în care s-au produs mai multe accidente grave. Într-un astfel de accident a fost implicat avocatul ieșean Anatole Cenușă, la începutul anului 2019 care mergea spre Botoșani, scrie Gândul.

Acesta a explicat pentru Gândul că zona i s-a părut dintotdeauna riscantă și că a alunecat pe un strat de gheață, deși restul șoselei părea uscată: „Acolo se scurge apa din câmp și îngheață în curbă. Așa a fost și la mine: a fost un strat de gheață, de grosimea unui deget, care s-a așternut în dimineața respectivă”, spune avocatul.

În drum spre un proces, a pierdut controlul mașinii

Accidentul a avut loc pe 9 ianuarie 2019, când avocatul împreună cu o clientă au plecat din Iași și mergeau către Darabani, oraș din județul Botoșani. După ce au ieșit din localitatea Bălțați, la o curbă spre dreapta, acesta a pierdut controlul volanului și a lovit un autoturism care venea dinspre Târgu Frumos spre Iași.

Locul unde s-a produs accidentul în care a fost implicat Anatole Cenușă este cu câteva sute de metri mai în spate de porțiunea de drum unde a avut loc incidentul din februarie 2022, în urma căruia au murit șapte persoane.

După ieșirea din localitatea Bălțați, spre Târgu Frumos, la o curbă spre dreapta, din cauza vitezei și a carosabilului acoperit cu un strat de zăpadă, a pierdut controlul volanului, a intrat în derapaj, autoturismul s-a rotit de mai multe ori, a intrat pe contrasens, lovind un autovehicul (înmatriculat în Botoșani) care circula dinspre Târgu Frumos, către Iași. În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a două persoane din vehiculul înmatriculat în Botoșani”, au precizat reprezentanții Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași pentru presa locală în 2019.

Astfel, mașina s-a rotit și s-a lovit cu partea din spate de mașina care venea din sens opus. Băiatul din mașina respectivă a avut nevoie de 120 de zile de îngrijiri medicale la Spitalul de Copii „Sf. Maria”, iar mama acestuia a stat internată 6 – 8 zile la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Spiridon”.

Acum doi ani, avocatul spune că nu erau nici marcaje, nici restricții

„Gândul” a luat legătura cu Anatole Cenușă pentru a explica dacă din punctul său de vedere zona respectivă reprezintă un pericol pentru șoferi. Avocatul a precizat pentru publicația noastră că, în ziua accidentului, acum doi ani, în zona respectivă nu erau restricții de viteză și nici suficiente marcaje și indicatoare.

„De ani de zile sunt multe accidente care se întâmplă în aceeași zonă, însă nimeni nu își bate capul să facă o expertiză să vadă cum s-a construit strada, dacă sunt toate reperele îndeplinite. Sunt și alte zone și alte străzi în care șoferii au viteză, dar acolo nu este doar asta, pentru că eu de exemplu nu aveam mai mult de 70 km/oră în momentul accidentului. După părerea mea e și o greșeală tehnică în modalitatea de construcție a străzii, sunt niște reguli tehnice pe care eu nu le cunosc”, a precizat avocatul Anatole Cenușă pentru Gândul.

Acesta spune că atunci când a auzit despre accidentul mortal de pe 1 februarie, s-a gândit că „autoritățile nu fac nimic să expertizeze zona și să facă ceva concret ca să îndrepte lucrurile și să nu mai fie atâtea accidente”.

Anatole Cenușă susține că în momentul producerii accidentului doar în zona respectivă era un strat de gheață, în rest șoseaua era uscată. De altfel, aceasta este și una dintre ipotezele prezentate de către un expert auto ieșean, citat de Gândul la scurt timp după producerea accidentului din februarie 2022: prezența poleiului doar în zona respectivă, unde sunt multe lacuri, umiditate ridicată și condiții atmosferice atipice.

„Acolo se scurge apa din câmp și îngheață în curbă. Așa a fost și la mine: a fost un strat de gheață, de grosimea unui deget, care s-a așternut în dimineața respectivă. În rest, carosabilul era uscat. Stratul de gheață din curbă m-a furat și am pierdut controlul volanului”, a precizat avocatul ieșean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *