Umilințele îndurate de soțul unei doctorițe din Botoșani care a murit de COVID. Lupta cu birocrația dusă de bărbat pentru a primi pensia specială de urmaș

Soțul unei doctorițe de la Spitalul Județean de Urgență Botoșani, moarte de COVID-19, a fost nevoit să se judece cu Casa de Pensii pentru a primi pensia de urmaș stabilită prin legea pentru recunoașterea meritelor personalului medical participant la acțiuni medicale împotriva COVID-19. O lege aprobată în mai 2020 prevede că urmașii personalului medical decedat în urma complicațiilor medicale cauzate de infectarea cu coronavirus beneficiază de o pensie de urmaș de 75% din salariul de bază avut de personalul medical prevăzut la data decesului, potrivit ziare.com.

În baza acestei legi, soțul unei doctorițe din Botoșani, moarte la vârsta de 58 de ani, de COVID-19, i-a cerut Casei de Pensii să îi acorde pensia de urmaș de 75 la sută din salariul soției.

Casa de Pensii a refuzat să îi dea bărbatului pensie de urmaș pe baza legii speciale, emițând decizia pe baza Legii 263/2010, privind sistemul unitar de pensii. Casa de Pensii și-a justificat decizia prin faptul că Legea 56/2020, lege pentru recunoașterea meritelor personalului medical participant la acțiuni medicale împotriva COVID-19, deși în vigoare de la data publicării în Monitorul Oficial, „nu poate fi pusă in aplicare, din lipsa normelor metodologice”.

Soțul doctoriței decedate de COVID-19 a contestat în instanță decizia emisă de Casa de Pensii, cerând obligarea instituției la emiterea unei noi decizii, prin care să îi fie acordată o pensie de urmaș de 75 la sută din salariul soției.

„A fost o eroină. A fost în linia I ca medic la Spitalul de Boli Infecţioase Botoșani, împrejurare în care s-a infectat și ea din lipsa echipamentelor de protecţie necesare pentru lupta cu acest virus. A murit în chinuri groaznice, pe care nici unul dintre noi nu ni le putem imagina”, a arătat bărbatul în proces.

A pierdut în primă instanță, dar a câștigat în apel

Prima fază a procesului s-a judecat la Tribunalul Botoșani. Un judecător de aici a respins cererea soțului doctoriței decedate arătând că, deși femeia decedată era medic „nu a fost depusă nicio dovadă privind calitatea acesteia de personal medical care a participat la acţiuni medicale împotriva COVID-19”. Sentința a fost atacată cu apel la Curtea de Apel Suceava, unde judecătorii au admis apelul și au obligat Casa de Pensii să îi emită bărbatului o decizie de pensie de urmaș în baza legii privind recunoașterea meritelor personalului medical participant la acțiuni medicale împotriva COVID-19.

Judecătorii Curții de Apel Suceava au arătat că nici măcar Casa de Pensii nu a contestat faptul că reclamantul nu se încadrează în cerințele legii așa cum a decis Tribunalul Botoșani.

„Mai mult, se reţine că prin întâmpinarea formulată în faţa primei instanţe pârâta recunoaşte că cererea reclamantului este întemeiată, precizând că emiterea deciziei se va face după implementarea aplicaţiei electronice de calcul necesară”, a arătat Curtea de Apel Suceava, care a constatat că „în cauză a fost dovedită îndeplinirea condiţiilor legale pentru ca reclamantul apelant să beneficieze de pensia de urmaş solicitată”.

„Sunt irelevante, sub aspectul aplicării legii, dificultăţile tehnice pentru calculul pensiei, lipsa unei aplicaţii informatice de calcul, în condiţiile în care calculul a 75% din salariul de bază este simplu de făcut”, a mai arătat Curtea de Apel în sentința prin care i-a dat dreptate bărbatului a cărui soție a murit pe „frontul” COVID-19.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *