FOTO Teroare cu miros de dejecții la marginea Botoșaniului! Locuitorii din zonă au cerut ajutorul Gărzii de Mediu

Locuitorii de la marginea Botoșaniului sunt terorizați de mirosul cumplit de dejecții. Oamenii din zona Cătămărăști au cerut ajutorul Gărzii de Mediu Botoșani. Comisarii au constatat că stația de pompare a dejecțiilor nu fucționează, iar apele uzate deversează într-un șanț de scurgere din pământ, afectând terenurile, dar și terorizând persoanele din zonă din cauza mirosului cumplit.

Din cauza problemelor constatate de comisarii Gărzii de Mediu Botoșani, societatea Nova Apaserv a fost amendată cu 60.000 lei.

„Din documentele transmise de operatorul de apă-canal se reține faptul că în perioada august 2021-octombrie 2021 au fost realizate prin contract cu terți autorizați operațiuni de vidanjare, decolmatare, desfundare, spălare și transport reziduuri și nămol, iar ulterior, cu vidanje proprii. La data controlului operatorul economic nu face dovada vizei anuale a autorizației de mediu. Constatările au fost consemnate în actul de control, iar fapta a fost sancționată conform prevederilor legale cu amenda de 60.000 de lei. Pentru neconformitățile constatate s-au stabilit măsuri cu termen permanent”, precizează Garda de Mediu Botoșani.

One thought on “FOTO Teroare cu miros de dejecții la marginea Botoșaniului! Locuitorii din zonă au cerut ajutorul Gărzii de Mediu

  1. Incompetenta celor de la RAJAPA e platita tot de noi cetatenii amenzile se dau pe firma asa ca amenzile ar trebui sa fie pe persoana fizica cel imcompetet si neaventi in acest post sasi plateasca incompetenta , NU E INCOMPETETA CETATENILOR …EI PLATESC AMENZILE !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *