VIDEO Tragedie! Un bărbat și nepoata sa au murit după ce au căzut cu mașina într-o acumulare cu apă

Un bărbat de 75 de ani și nepoata sa de 21 de ani au murit, marți, după ce s-au răsturnat cu mașina într-o acumulare cu apă, pe raza localității Liteni, din comuna suceveană Moara. La fața locului, în partea care asigura vizibilitate în mașină nu se observau persoane rănite sau cadavre, însă exista posibilitatea ca eventualele victime să fi căzut în apă în urma evenimentului rutier. Au fost solicitate echipajele de pompieri care au intervinit pentru drenare dar și cu barca pneumatica și 2 ambulanțe SMURD.

Au fost efectuate și activități investigative pentru a se stabili posibilele persoane implicate, stabilindu-se că mașina este proprietatea unui bărbat de 75 de ani din localitatea Mazanaiesti. De asemenea, a fost identificat un participant la trafic care a văzut mașina părăsind partea carosabilă, fiind posibil ca șoferul sa fi suferit un infarct sau sa fi avut o altă problemă medicală.

Ulterior, după intervenția pompierilor, au fost extrase 2 victime, ambele decedate, respectiv un bărbat de 75 ani din Mazanaiesti și nepoata acestuia în vârstă de 21 de ani.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal intocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii evenimentului, urmând a se efectua și necropsiile cadavrelor și a se dispune prin unitatea de parchet competentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *