Premieră! CNI construiește o rețea de apă și canalizare într-o comună din Botoșani

retea de apa la BotosaniCompania Națională de Investiții (CNI) construiește, în premieră, o rețea de apă și de canalizare într-o comună din județul Botoșani. CNI a scos la licitația, luni, lucrările de extindere a rețelei de apă și de ape uzate din comuna Mihai Eminescu.

Investiția se ridică la 21,6 milioane de lei, din care 27,7 milioane pentru investiția de bază, 963.000 de lei pentru proiectare și asistență tehnică și 371.615 lei pentru alte cheltuieli. Termenul limită pentru depunerea ofertelor sau a cererilor de participare din partea firmelor de construcții este de 15 martie.

Proiectul prevede extinderea rețelei de apă cu 3,1 kilometri și înființarea rețelei de canalizare în satul Cervicești, extinderea canalizării cu 1,9 kilometri în Cucorăni, extinderea canalizării cu 1,9 kilometri în Ipotești, extinderea canalizării cu 2,1 kilometri în Cătămărăști, extinderea rețelei de apă cu 4 kilometri și a rețelei de canalizare cu 4,8 kilometri în Stâncești, extinderea rețelei de apă cu 0,5 kilometri și înființarea rețea de canalizare la Manolești, precum și extinderea rețelei de apă cu 1,9 kilometri la Baisa.

 

Botoșaniul nu contează! Mai mulți primari din Botoșani care au făcut proiecte pentru a trage gazul în localitățile lor, lăsați fără finanțare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *