Tânăra care și-a ucis soțul din Botoșani într-un accident rutier, condamnată de Judecătoria Dorohoi

Tânăra care și-a ucis soțul din Botoșani într-un accident rutier a primit încă o condamnare pe numele său. Adrina Gabriela Prisacariu, numită „Spaima șoselelor”, a fost condamnată de Judecătoria Dorohoi, vineri, la un an și opt luni închisoare pentru conducere fără permis și doi ani închisoare pentru refuzul recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Tânăra, originară din județul Suceava, mai are însă pe numele său și alte condamnări, magisrații au decis contopirea pedepselor, iar aceasta  are de executat șase ani, patru luni și 20 de zile de închisoare cu executare. Decizia Judecătoriei Dorohoi nu este definitivă.

În 2014, Adina conducea un autoturism cu care a provocat un accident rutier, la Dumbrăveni, în care a murit soțul său, Dragoș, din Dorohoi. Adina Prisacariu, venea cu un autoturism Mercedes cu volan pe dreapta, înmatriculat în Marea Britanie, dinspre Dumbrăveni, spre Botoşani. Ea nu s-a asigurat la intrarea în depăşire a unui VW, în plus era şi linie continuă, şi s-a izbit direct într-o autocisternă  goală care venea din sensul opus, dinspre Botoşani. Maşina în care se afla suceveanca şi iubitul ei, un bărbat de 25 de ani din Dorohoi, a fost pur şi simplu spulberată. Dragoş Prisăcaru, soţul fetei, a murit pe loc, iar tânăra a fost rănită şi a ajuns la spital.

Solutia pe scurt:

În temeiul art. 335 alin. 2 C.pen. și art. 396 alin. 2 C.P.P. condamnă pe inculpata Prisacariu Adina-Gabriela, la pedeapsa de 1 (un) an și 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În temeiul art. 67 alin. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. i C.pen. interzice inculpatei ca pedeapsă complementară interzicerea dreptului de a conduce orice vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, pe o perioadă de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni, ce se va executa conform art. 68 alin. 1 lit c C.pen.. În temeiul art. 65 alin. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. i C.pen., interzice inculpatei, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a conduce orice vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea că executată a pedepsei principale, conform art. 65 alin. 3 C.pen..

În temeiul art. 337 C.pen. și art. 396 alin. 2 C.P.P. condamnă pe inculpata Prisacariu Adina-Gabriela la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologie În temeiul art. 40 alin. 1 C.pen. constată că faptele pentru care inculpata a fost condamnată prin prezenta sentință sunt concurente cu infracțiunile pentru care a fost condamnată prin Sp.153/2016 a Tribunalului Vrancea, definitivă prin Dp.610/A/25.05.2017 a Curţii de Apel Galaţi și prin sentința penală nr. 281/30.05.2018 pronunțată în dosarul penal nr. 6507/314/2016 al Judecătoriei Suceava, definitivă prin Decizia penală nr. 1198 din 17.12.2018 a Curții de Apel Suceava Descontopește și repune în individualitatea lor pedeapsele pedepsele de 1 an şi 6 luni închisoare şi 3 ani şi 6 luni închisoare aplicate prin Sp.153/2016 a Tribunalului Vrancea, definitivă prin Dp.610/A/25.05.2017 a Curţii de Apel Galaţi, precum și pedepsele de 1 an și 6 luni închisoare, respectiv 2 ani închisoare aplicate prin sentin?a penală nr. 281/30.05.2018 pronunțată în dosarul penal nr. 6507/314/2016 al Judecătoriei Suceava, definitivă prin Decizia penală nr. 1198 din 17.12.2018 a Curții de Apel Suceava. În temeiul art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b din C.pen. contope?te pedeapsele aplicate inculpatei Prisacariu Adina – Gabriela în prezenta cauză cu pedepsele aplicate prin Sp.153/2016 a Tribunalului Vrancea, definitivă prin Dp.610/A/25.05.2017 a Curţii de Apel Galaţi și prin sentința penală nr. 281/30.05.2018 pronunțată în dosarul penal nr. 6507/314/2016 al Judecătoriei Suceava, definitivă prin Decizia penală nr. 1198 din 17.12.2018 a Curții de Apel Suceava și va aplica pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare la care se va adăuga un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 2 (doi ani) 10 (zece) luni și 20 zile ( totalul celorlalte pedepse fiind de 8 ani și 8 luni închisoare), în final inculpata având de executat o pedeapsă principală de 6 (șase) ani 4 (patru) luni și 20 (douăzeci) zile închisoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *