Direcția de Sănătate Publică Botoșani, anunț privind Formularul digital de intrare în România

Direcția de Sănătate Publică Botoșani reamintește cetățenilor care călătoresc că, în vederea identificării contacților unei persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 și pentru prevenirea expunerii persoanelor la COVID-19, toate persoanele au obligația de a completa Formularul digital de intrare în România, cu cel mult 24 de ore înainte de intrarea pe teritoriul României.

Potrivit sursei citate, completarea se realizează în format digital la adresa web: plf.gov.ro.
Formularul se completează individual, în format digital, de către fiecare persoană care intră pe teritoriul României, iar persoanelor care se prezintă în punctele de trecere a frontierei fără să dețină un formular le revine obligația de a completa formularul în maxim 24 de ore de la intrarea în țară, sub sancțiunea amenzii de la 2000 – 3000 lei.

”Facem mențiunea că acesta nu este valid dacă nu sunt completate toate rubricile iar datele utilizate la completare trebuie să coincidă cu actul de identitate (carte de identitate/pașaport) prezentat la frontieră. Ministerul Afacerilor Internelor, prin Poliţia de Frontieră în punctele de trecere a frontierei, verifică existența formularului prin citirea CNP/a numărului documentului de călătorie de pe actul de identitate/documentul de călătorie prezentat de persoana care dorește să intre pe teritoriul României”, se mai arată în documentul transmis de DSP Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *