FOTO Polițiștii locali le-au pus gând rău șoferilor din Botoșani care își lasă mașinile pe unde apucă. Zeci de conducători auto au fost sancționați

Polițiștii locali botoșăneni le-au pus gând rău șoferilor care își lasă mașinile pe unde apucă, pe domeniul public. În perioada 26- 28 ianuarie 2022, polițistii locali din cadrul Serviciului Circulatia pe Drumurile Publice al Municipiului Botosani, au acționat în conformitate cu prevederile Legii nr.155/2010 – Legea Poliției Locale, pentru prevenirea și asigurarea fluenței circulatiei rutiere auto și pietonală, privind oprirea și staționarea autovehiculelor cât și pentru aplicarea prevederilor legale privind vehiculele abandonate pe domeniul public, pe raza municipiului Botoșani.

Au fost aplicate un număr de 63 sancțiuni contravenționale, fiind dispuse și măsuri complementare sau administrative. Astfel, patru autoturisme au fost imobilizate în parcarile publice cu plată, prin blocarea roții autovehiculului, iar pentru zece autovehicule s-a demarat procedura legii nr. 421/2002, fiind afișate somații
pe parbrizul autovehiculului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *