Rafila: „Mi se pare curios că oameni care ezită să se vaccineze iau fără niciun fel de recomandare pastile recomandate de aşa-zişi specialişti”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, spune că cele mai multe dintre produsele recomandate de „aşa-zişi specialişti” pentru prevenirea COVID-19 sunt „foarte toxice”. Alexandru Rafila a subliniat că este important ca bolnavii să se adreseze centrelor de evaluare, dacă au fost testați pozitiv COVID, pentru a primi tratament adecvat.

„Pastila anti-COVID este o soluţie de tratament, dar nu e de profilaxie, nu e de prevenţie. Pastilele anti-COVID, care sunt medicamente antivirale, sunt medicamente care se pot administra doar cu precauţie şi numai după evaluarea pacientului. Nu se administrează profilactic. Noi avem o serie întreagă de aşa-zişi comunicatori în domeniul sănătăţii, vedem frecvent la posturi de televiziune, în social media, care recomandă tot felul de produse pe care să le iei să nu te îmbolnăveşti. Marea majoritate a acestor produse sunt produse nu toxice, ci foarte toxice, şi mi se pare curios că oameni care ezită să se vaccineze, ca să nu facă o formă complicată, iau aceste produse fără niciun fel de recomandare, fără niciun fel de rost şi se pun în pericol luând astfel de produse”, a afirmat, astăzi, ministrul Sănătăţii, la un post TV, relatează HotNews.ro.

Sursa: Realitatea.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *