Trei autospeciale, trase pe dreapta de polițiștii botoșăneni. Șoferii au primit amenzi usturătoare

foto arhiva

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Suceava, au desfășurat, joi, o acțiune pe linia respectării normelor legale în domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos.

Astfel, polițiștii au oprit pe raza municipiului Dorohoi trei autoutilitare conduse de trei persoane din județul Suceava care transportau material lemnos, respectiv cherestea, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că în autoutilitare se afla cantitatea totală de  12,3 mc de cherestea rășinoase, iar conducătorii auto nu dețin documente legale de transport a materialului lemnos, încălcând astfel prevederile legale în materie.

În cauză au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale în cuantum de 6.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, fiind, de asemenea, dispusă și confiscarea întregii cantității de material lemnos, mai precizeaza sursa citata.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *