O nouă încercare de mutare a romilor din Centrul istoric al municipiului Botoșani. Cosmin Andrei: Dacă vor fi de acord cu ceea ce le propunem este foarte bine, dacă nu le vom rezilia contractele de închiriere

cladiri din Centrul Vechi ale Rapsodia Conf SA BotosaniPrimarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, vrea să schimbe destinația locuințelor sociale din Centrul Istoric. Acesta a declarat miercuri, într-o conferință de presă, că se dorește mutarea tuturor persoanelor care locuiesc în Centrul Istoric. Cosmin Andrei a precizat că acestea vor primi locuințe sociale în cartierul Cișmea.

Am demarat licitația pentru cele 72 de locuințe sociale din cartierul ANL Cișmea, licitație care presupune un rest de executat de 9 milioane lei. Am avut un constructor acolo, un constructor care a intrat în insolvență și a denunțat contractul pe care l-am avut pentru execuția acestor locuințe sociale. Vom continua reabilitarea imobilelor pentru a avea și o alternativă pentru cei care locuiesc în Cemtrul istoric și, cu o hotărâre în Consiliu Local, să schimbăm destinația locuințelor sociale din Centrul istoric cu altă destinație. Îmi doresc să nu mai avem locuințe sociale în Centrul istoric, dar nu putem scoate persoanele care au contracte de închirire acolo, fără a le oferi o alternativă, Cea mai la îndemână o reprezintă aceste 72 de apartamete care trebuiesc finalizate. Am mai trmis și alte solicitări către Ministerul Dezvoltării pentru locuințe sociale, dar aceste demersuri presupun un orizont de finalizare mai îndepărtat. Și atunci finalizăm acest proiect și avem o alternativă pentru revitalizarea Centrului istoric”, a spus primarul municipiului Botoșani.

Cosmin Andrei a declarat că în cazul în care chiriașii nu vor fi de acord cu mutarea, atunci li se vor rezilia contractele. Acolo unde locuințele sociale au fost vândute de Locativa, municipalitatea va face demersuri în instanță pentru recuperarea lor.

Trebuie o cu totul altă destinație acestui obiectiv turistic pentru municipiul Botoșani, monumentelor de acolo care trebuie puse în valoare. Dacă vor fi de acord cu ceea ce le propunem este foarte bine, dacă nu le vom rezilia contractele de închiriere, dând altă destinație imobilelor pe care le avem acolo”, a adăugat Cosmin Andrei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *