O fabrică din Botoșani, cu peste 250 de angajați, a revenit la sistemul centralizat de încălzire după trei ani

O fabrică din municipiul Botoșani a revenit la sistemul centralizat de încălzire după trei ani în care a ales altă sursă de încălzire. Este vorba despre fabrica de țesături din cadrul fostelor Uzine Textile Moldova deținută de societatea Carreman România SRL, care are peste 250 de angajați. Decizia ar fi fost luată pe motiv că încălzirea la sistemul centralizat este mai ieftină. Potrivit directorului Modern Calor, Bogdan Varasciuc, din noiembrie firma Carreman a fost racordată la sistemul centralizat de încălzire din noiembrie anul trecut.

„Am reușit să racordăm firma Carreman care consumă circa 5% din producția noastră. Au fost clienții noștri până în 2018 iar acum am reușit să-i convingem să revină și din noiembrie le furnizăm din nou”, a declarat, în cadrul unei emisiuni la Tele M, Varasciuc.

Mai multe instituții din municipiul Botoșani sunt racordate la Modern Calor, printre care Spitalul Județean, Spitalul de Recuperare, Inspectoratul Județean de Poliție, Urban Serv, dar și mai multe unități de învățământ.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *