FOTO Trei mașini distruse de acoperișul unui bloc

Vântul puternic a produs probleme mari în județul Suceava. În urma fenomenelor meteo de luni seară, a fost nevoie de intervenția pompierilor militari pentru înlăturarea efectelor negative generate de acestea. În zona “Serpentine” a municipiului Suceava s-a intervenit pentru înlăturarea unei crengi căzute pe carosabil.
În municipiul Fălticeni trei autovehicule au fost avariate în urma căderii unor elemente de construcție, ale acoperișului unui bloc de locuințe.

„Din cauza fenomenelor meteo, trei autovehicule au fost avariate în urma căderii unor elemente de construcție, ale acoperișului unui bloc de locuințe din municipiul Fălticeni (zona Cinematografului). Intervin pompierii militari cu două autospeciale cu accesorii specifice și autoscara de lucru la înălțime”, precizează ISU Suceava.

Județul Suceava este sub alertă cod Galben.  Pe parcursul zilei de marți (18 ianuarie), vântul va continua să prezinte intensificări în estul, centrul și local în sudul și sud-estul țării, precum și în zonele de munte.
În Carpații Meridionali, îndeosebi în zona înaltă, vor fi rafale de 90…110 km/h, viscolind ninsoarea, iar vizibilitatea va fi redusă.
În Moldova, viteza vântului va atinge 60…85 km/h, iar în Transilvania, Dobrogea, sudul Olteniei și local în Muntenia, 55…60 km/h.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *