Fondatoarea unui grup de persoane „nebune”, câștigătoare a Premiului Eminescu pentru debut

O tânără de 38 de ani, din pitești, care se recomandă a fi co-fondatoarea unui grup de persoane „nebune”, a câștigat Premiul Național de Poezie Mihai Eminescu pentru debut (Opera Primum). Ileana Negrea este co-fondatoarea grupului intitulat Mad Pride România, „care se identifică drept utilizatoare conștiente și uneori supraviețuitoare ale psihiatriei, care luptă pentru autodeterminarea și autoreprezentarea lor și a tuturor persoanelor nebune și neurodivergente”.

Ileana Negrea a fost premiată de Memorialul Ipotești pentru cartea sa „Jumătate din viaţa mea de acum”, apărută pe piață anul trecut. Absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine din Bucureşti, tânăra a câștigat competiția în care mai erau înscriși Andrei Codrin Bucur, pentru volumul „La bella Italia: antipoemejurnaliere”, Alexandra Pâzgu, pentru volumul „Dă tot ce ai”, Ioana Zenaida Rotariu, pentru „Cei cinci ani de muţenie: poezie”, şi Cătălina Stanislav, pentru volumul „Nu mă întrerupe”.

Câștigătoarea premiului s-a aflat sâmbătă la Ipotești, acolo unde și-a ridicat trofeul din mâna directoarei Memorialului, Ala Sainenco.

Premiul Național de Poezie Mihai Eminescu pentru Opera Omnia a fost câștigat de poeta Marta Petreu, profesor universitar la Universitatea Babes Bolyai din Cluj Napoca.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *