FOTO! Adăposturile de animale din Botoșani, verificate de polițiști. Vezi motivul!

În perioada 7 – 13 ianaurie 2022, polițiștii din carul Biroului pentru Protecția Animalelor au desfășurat o acțiune pentru verificarea modului de respectare a legislației privind protecția animalelor în cadrul adăposturilor publice și private din județul Botoșani, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.

Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost verificate trei adăposturi din municipiul Botoșani și orașul Flămânzi, scopul fiind atât protejarea sănătății și bunăstării animalelor, precum și combaterea faptelor ilegale asociate cazării, hrănirii, îngrijirii medicale, adopției, capturării și transportului, eutanasiei și incinerării animalelor.

La locațiile verificate au fost identificați 474 de câini din rase mixte, deținuți în conformitate cu prevederile legale și cărora le sunt asigurate standardele minime de bunăstare în condițiile legii.

”În urma verificărilor efectuate nu au fost constatate fapte de natură penală sau contravențională, polițiștii transmițând responsabililor cu administrarea adăposturilor, recomandări pentru a evita încălcarea legislației în domeniu”, a precizat Nenișcu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com