Accident la Botoșani! Un șofer a dat cu mașina peste un bătrân, care traversa neregulamentar

Un  accident rutier a avut loc, miercuri, în localitatea Dersca. Un bărbat de 65 de ani, din municipiul Suceava, în timp ce se deplasa pe Drumul Județean DJ 291 B, în localitatea Dersca, dinspre Mihăileni înspre Dorohoi, s-a angajat în depășirea unui alt autoturism care se deplasa pe același sens, iar în acel moment a acroșat un bărbat de 87 de ani, care se angajase în traversarea părții carosabile, prin loc nepermis și fără să se asigure.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a bărbatului de 87 de ani, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând ca la finalizarea acestora cauza să fie soluționată procedural”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *