Mașină urmărită de polițiștii botoșăneni după ce nu a oprit la semnal. Surpriza pe care au avut-o oamenii legii!

Urmărire ca în filme pe un drum din județul Botoșani, după ce un șofer nu a oprit la semnalul polițiștilor. S-a întâmplat marți, când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești în timp ce se aflau pe drumul public din localitatea Vorniceni, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism al cărui conducător auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.

Echipajul de poliție a pornit în urmărirea acestuia și, în scurt timp, conducătorul auto a oprit autoturismul, fiindu-i stabilită identitatea în persoana unui bărbat de 37 de ani, din comuna Vorniceni.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul pe care îl conducea nu era asigurat cu poliță obligatorie RCA.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis. Totodată, i-a fost reținut certificatul de înmatriculare al autoturismului și plăcuțele cu numărul de înmatriculare”, mai precizează sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *