Costuri mari făcute de Primăria Botoșani pentru închirierea ornamentelor stradale pentru sărbătorile de iarnă

Primăria municipiului Botoșani a alocat o sumă importantă de bani pentru închirierea instalațiilor sau ornamentelor festive pentru sărbătorile de iarnă. Municipalitatea a plătit o sumă de peste 320.000 de lei (echivalentul a 65.000 de euro) firmei bucureștene Flash Lighting Services SRL, cea care a închiriat pentru 45 de zile elementele luminoase montate pe străzile din Botoșani.

Practic, instalațiile au fost închiriate începând cu data de 1 decembrie 2021, urmând ca societatea Flash Lighting Services SRL să le demonteze la jumătatea lunii ianuarie.

„Prin inchirierea instalatiilor ornamental festive in vederea impodobirii orasului in perioada Sarbatorilor de iarna, se creeaza o atmosfera specifica sarbatorilor cu care cetatenii sunt obisnuiti, acest lucru reprezentand o traditie pentru orasul nostru formata intr-un timp indelungat”, justifică municipalitatea încheierea acestui contract de închiriere cu firma din București.

One thought on “Costuri mari făcute de Primăria Botoșani pentru închirierea ornamentelor stradale pentru sărbătorile de iarnă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *