A fost lansat 119, număr unic de telefon la nivel național pentru cazurile de abuz împotriva copiilor

Foto: Click

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a operaționalizat numărul unic național 119 destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copilului, în cadrul programului guvernamental „Din grija pentru copii”. Numărul 119 este gratuit din orice rețea fixă sau mobilă și va fi operat de către consilierii direcțiilor de asistență socială și protecția copilului.

La implementarea activităților prevăzute în programul național de suport pentru copii au participat specialiști ai STS, care au realizat analiza fluxurilor operaționale a apelurilor, au stabilit soluția tehnică și au pus la dispoziție echipamentele de comunicații necesare.

Pentru a putea fi raportate cazurile ale căror victime sunt copii, STS a configurat, testat și implementat soluția tehnică de tip call-center în cele 41 de județe ale țării, precum și în sectoarele municipiului București. Inginerii STS au instalat în cele 47 de sedii ale direcțiilor de asistență socială și protecția copilului din țară un număr de 94 de posturi telefonice, dispuse câte două în fiecare centru de preluare a apelurilor.

Apelurile vor putea fi preluate 24/24 de specialiști

Începând din 5 ianuarie a.c., apelurile care semnalează diferite situații care afectează copiii vor putea fi preluate, 24 de ore din 24, de către consilierii specializați în asistență socială și protecția copilului. În cazul situațiilor anunțate prin 119, dar pentru care este necesară intervenția imediată a Poliției sau a echipajelor medicale, operatorii direcțiilor de asistență socială și protecția copilului vor alerta Serviciul de urgență 112. Totodată, potrivit acestui program, atunci când sunt cazuri de copii dispăruți, Poliția poate utiliza Sistemul de avertizare RO-ALERT, administrat din punct de vedere tehnic de către STS.

STS a întreprins demersuri împreună cu Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) și cu operatorii publici de telefonie mobilă pentru asigurarea cadrului legislativ și a gratuității apelurilor, precum și pentru a facilita transmiterea datelor geografice care permit alocarea cazurilor pe fiecare centru județean.

Pentru operarea consolelor de apel prin care se va oferi sprijin minorilor aflați în situații dificile, consilierii serviciilor de asistență socială au beneficiat de instruire tehnică din partea specialiștilor STS.

Numărul de suport 119 a fost operaționalizat în baza Ordonanței de urgență nr. 105 din 2021 privind aprobarea și implementarea Programului național de suport pentru copii, în contextul pandemiei de COVID-19 – „Din grijă pentru copii”.

De asemenea, Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea, a anunţat miercuri lansarea “telefonului copilului” – 119, la care vor putea suna copiii aflaţi într-o situaţie vulnerabilă, dar şi alte persoane care au cunoştinţă despre o astfel de situaţie.

“Vă prezint în premieră naţională telefonul copilului – 119, la care se va răspunde zilnic, 24 de ore din 24, şi este vorba despre un apel gratuit, deci o linie verde. Cine poate să sune la 119? Poate să sune un copil care se simte abuzat, traumatizat, neglijat, victimă a violenţei de orice tip, fizică sau emoţională, psihică. De asemenea, şi o altă persoană care are cunoştinţă despre o astfel de situaţie, un prieten, un coleg, un vecin, un apropiat. Acesta mi se pare un lucru bun şi anume că pot fi luate în considerare şi apeluri de la persoane care cunosc şi nu pot trece nepăsătoare peste faptul că un copil se află într-o situaţie dificilă, într-o situaţie vulnerabilă. Mi se pare absolut normal ca şi noi, în România, să aplicăm metodele care dau succes în Uniunea Europeană şi numai, în întreaga lume, prin care copiii înşişi să poată anunţa situaţia în care se află, dar şi o altă persoana, inclusiv un cadru didactic”, a explicat Firea, la briefingul de la finalul şedinţei de Guvern.

Sursa: digi24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com