Jandarmii vor fi prezenți, de Bobotează, la biserici din Botoșani, Dorohoi și Săveni

Sărbătorirea Botezului Domnului Iisus Hristos îi va aduce pe jandarmii botoșăneni aproape de cetățenii care participă la slujbele oficiate în zece biserici din municipiul Botoșani, trei din municipiul Dorohoi și două din orașul Săveni, a declarat Dan Izotov, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi.

Efectivele de jandarmi vor acționa atât pentru menținerea ordinii și siguranței publice în zona lăcașurilor de cult, cât și pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor cu COVID-19.

”Recomandăm participanților la manifestările religioase să acorde o atenţie sporită măsurilor de protecție sanitară, să respecte măsurile stabilite de organizatori pentru evitarea aglomerației în momentul distribuirii apei sfințite și indicaţiile jandarmilor aflați în dispozitiv. De asemenea, vineri, jandarmii vor fi prezenți la hramul bisericii Sfântul Ioan din municipiul Botoșani, în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță publică în zonă, precum și pentru prevenirea unor fapte antisociale de natură penală sau contravențională”, a declarat Dan Izotov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *