Începând de astăzi, instituțiile publice nu mai au dreptul să solicite copii ale documentelor emise de stat

Foto: Protv

Instituţiile publice nu mai au voie, începând din 1 ianuarie, să mai solicite persoanelor fizice şi firmelor copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către alte instituţii ale statului, potrivit News.ro.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat în 9 noiembrie actul normativ prin care este interzis instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale să ceară persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluţionării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către entităţi ale statului.

Se interzice instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluţionării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. Instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale solicită entităţilor care au emis documentele prevăzute la alin.(1), în format electronic, copii sau extrase de pe acestea în baza consimţământului expres al beneficiarului serviciului public”, se arată în textul legii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com