Ajutorul de deces crește de la 1 ianuarie 2022

Potrivit Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022, publicată marți seara în Monitorul Oficial, este stabilită valoarea ajutorului de deces. Acesta se va majora de la 5.380 lei, cât este în prezent, la 6.095 de lei, începând cu 1 ianuarie 2022.

Potrivit Legii 263/2010, ajutorul de deces se acordă după caz, pe baza unor documente transmise fie prin serviciile poștale, fie în format electronic, pe baza certificatului de deces. Acest lucru înseamnă că banii trebuie ceruți, deoarece ei nu vin automat, iar ajutorul se va achita în termen de trei zile lucrătoare de la depunerea solicitării.

În cazul în care este vorba despre decesul unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, dar care nu figurează ca asigurat sau pensionar în evidențele autorităților, Legea 263/2010 stabilește că ajutorul poate fi în continuare cerut. Singura diferență este că ajutorul primit pentru decesul unui membru de familie va fi jumătate din cuantumul stabilit inițial. Ajutorul de deces se calculează prin raportarea la câștigul salarial brut lunar. Suma de 3.048 de lei va fi acordată în cazul decesului unui membru de familie al persoanei asigurate sau al pensionarului. poștale, fie în format electronic, pe baza certificatului de deces. Acest lucru înseamnă că banii trebuie ceruți, deoarece ei nu vin automat, iar ajutorul se va achita în termen de trei zile lucrătoare de la depunerea solicitării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *