Șofer tras pe dreapta pe Bulevardul ”Mihai Eminescu” din Botoșani. S-a ales cu dosar penal și cu o amendă usturătoare

Un șofer s-a ales cu dosar penal și cu o amendă usturătoare, după ce a fost tras pe dreapta de polițiști. S-a întâmplat pe 26 decembrie, când polițiștii rutieri au oprit pentru control pe Bulevardul Mihai Eminescu din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un bărbat de 39 de ani, din aceeași localitate. În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,07 mg/l alcool pur in aer expirat, fapt pentru care a fost sancționat contravențional, cu amendă în cuantum de 1305 lei. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, a declarat Nicoleta Mendeleac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.

 

         

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *