VIDEO S-au finalizat lucrările la drumul Botoșani- Iași, prin Prăjeni

Consiliul Județean Botoșani a anunțat finalizarea lucrărilor de modernizare a drumului județean Botoșani- Iași, prin Prăjeni. Președintele CJ, Doina Federovici, a semnat, vineri, în Ajunul Crăciunului, recepția drumului județean 282B, care asigură legătura între localitățile Prăjeni și Plugari.

Este o lucrare pe care toată lumea a cerut de foarte mult timp și pe care noua echipă de conducere a Consiliului Județean și specialiștii de la Direcția Județeană de Drumuri și Poduri au reușit să o urnească și să o finalizeze în acest an. În urmă cu un an, acest proiect era blocat în contestații de ambițiile unor constructori locali. Până la urmă, instanța a validat decizia comisiei de achiziții din cadrul Direcției Județene de Drumuri și Poduri și am avut un câștigător, care a făcut treabă bună, a finalizat lucrarea încă din toamnă, iar acum s-au finalizat și procedurile care țin de partea birocratică și acel sector de drum revine în administrarea DJDP Botoșani”, a spus Federovici.

Valoarea totală a proiectului a fost de 10.201.142.53 lei, bani asigurați integral de Consiliul Județean. Proiectul de modernizare a fost unul complex, el incluzând, pe lângă turnarea a două straturi de asfalt de 10 centimetri peste cei 22 centimetri de balast stabilizat cu lianți hidraulici și 15 centimetri de balast, și reabilitarea unui pod.

Lucrările au presupus refacerea 11 de podețe și asigurarea accesului către proprietăți. Au fost construite șanțuri pe o distanța de 4.176 de metri. Prin proiect au fost amenajate patru intrări pentru drumurile de exploatare agricolă.

Astfel, întregul sector al drumului prin Prăjeni a fost reasfaltat de Consiliul Județean Botoșani în ultimii doi ani. Primii 12,5 kilometri au fost viabilizați în 2019, când Consiliul Județean Botoșani a alocat 7,5 milioane de lei pentru a se turna două straturi de asfalt. Ultimii 2,77 kilometri, care figurau de piatră, au fost modernizați în acest an.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *