FOTO Canton silvic cuprins de flăcări. O femeie a suferit arsuri

Pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Voitinel, Bilca și Gălănești, au intervenit, miercuri, cu cinci autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la cantonul silvic din localitatea Voitinel.

La sosirea echipajelor, ardeau generalizat construcțiile anexe, majoritare din lemn, corp comun, cu pericol de propagare la clădirea cantonului silvic.

Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical unei femei, în vârstă de 48 de ani, care a suferit arsuri minore la nivelul membrelor superioare. După ce i s-a acordat  primul ajutor medical, femeia a fost transportată la spital pentru tratament de specialitate.

Au ars construcțiile anexe, pe o suprafață de aproximativ 250 de metri pătrați, și un autoturism. Flăcările au degradat acoperișul cantonului pe o suprafață de aproximativ 10 metri pătrați, dar și elemente de tâmplărie din lemn. În incendiu, au pierit șase oi, doi porci și 14 păsări de curte. Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic, generat de coșul de fum neizolat corespunzător față de materialele combustibile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *