Temperaturi foarte scăzute, miercuri dimineață, la Botoșani. Este cea mai rece dimineață a iernii

Locuitorii din Botoșani au parte, miercuri dimineață, de cele mai scăzute temperaturi ale acestei ierni. Potrivit măsurătorilor de la Stația Meteo din municipiul Botoșani, temperaturile au scăzut la ora 6.00 până la minus 7,5 grade Celsius. La aceeași oră, la Stația Meteo din orașul Darabani erau minus 7,9 grade Celsius, în timp ce la stația de la Stânca- Ștefănești erau minus 6,9 grade Celsius.

De altfel, meteorologii au realizat o estimare a valorilor termice și precipitațiilor în următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Moldova, intervalul va debuta cu vreme normală termic, cu o medie a temperaturilor maxime în jurul a 2 grade, apoi va deveni rece în perioada 21 – 23 decembrie, când mediile vor tinde spre -4…-2 grade.

Ulterior, valorile diurne vor crește considerabil, iar în intervalul 25 – 27 decembrie, media maximelor se va situa în jurul a 8 grade. Începând din 28 decembrie, temperatura aerului va avea tendința de scădere treptată spre medii de -1…0 grade. Aceeași evoluție termică o vor avea și valorile nocturne, astfel media minimelor va scădea pană pragul de ger, spre -10 grade, în nopțile din 22 și 23 decembrie, apoi de creștere spre 1…3 grade în nopțile din perioada 25 – 28 decembrie și din nou de scădere spre -6 grade până la sfârșitul intervalului. Vor fi precipitații în general slabe cantitativ, cu probabilitate mai mare după data de 24 decembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *