Vremea schimbă foaia. Ce anunță meteorologii în zilele următoare

România va fi cuprinsă de un val de ger, săptămâna viitoare, iar temperaturile vor scădea accentuat.Totuși, de Crăciun, vremea se încălzeşte din nou și nu vom avea zăpada decât la altitudini mari.

Pentru luni meteorologii anunță temperaturi de 7-8 grade Celsius în Lunca Dunării. De marţi, vremea se răceşte pentru următoarele zile. Temperaturile de marţi din Moldova nu vor mai trece nici măcar la prânz de -4, -5 grade Celsius, decât în partea de sud.

În restul ţării vor fi maxime în general între -4 şi 4 grade Celsius. Miercuri temperaturile matinale vor fi printre cele mai reci din acest sezon. În toată ţara se vor situa sub -5 grade, iar în nord, centru, est şi izolat în rest chiar şi ger, adică temperaturi minime sub -10 grade.  Miercuri în nicio zonă din ţară nu se vor depăşi 2 grade Celsius. La nivelul tuturor regiunilor, maximele termice vor fi cuprinse în generale între -6 şi unu, două grade Celsius.

Luni, 20 decembrie, meteorologii anunţă că se vor semnala precipitaţii sub formă de ninsoare local în nord, centru şi la munte, şi mixte, cu precădere în prima parte a intervalului în zonele joase de relief din vest şi sud. Vor fi condiţii de polei.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, unde la rafală se vor depăşi viteze de 80 km/h viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada, condiţii în care vizibilitatea va scădea semnificativ; iar la viteze mult mai mici, local în est, iar pe parcursul zilei şi în sud-vest.

Temperaturile maxime se vor încadra între -2 şi 8 grade, iar cele minime între -8 şi -1 grad. La Bucureşti, în prima parte a zilei când temporar se vor semnala precipitaţii slabe mixte. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 4…5 grade, iar cea minimă de -4…-3 grade. Vor fi condiţii de polei.

Marţi, 21 decembrie, se face tot mai frig. Conform ANM, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în prima parte a intervalului, când pe arii în general restrânse va ninge slab, îndeosebi la munte, în centru şi nord. Vântul va avea intensificări la munte, în special la altitudini mari, iar ziua local în centru, est şi sud, dar la viteze mai mici.

Temperaturile maxime se vor încadra între -6 şi 3 grade, iar cele minime în general între -10 şi -6 grade. Şi la Bucureşti, marţi, cerul va fi variabil, ia vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare ziua. Temperatura maximă va fi de 2…3 grade, iar cea minimă de -7…-6 grade, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM).

Sursa: antena 3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *