Raed Arafat trage un semnal de alarmă: Valul Omicorn va lovi România

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, atrage atenția că reducerea precauțiilor epidemiologice și scăderea numărului de vaccinări, în această perioadă, mărește impactul valului Omicron care va lovi România. Riscul cel mai mare îl reprezintă tocmai virulența cu care se transmite noua variantă a coronavirusului.

„Dacă la varianta Delta un om infecta un om jumate, doi oameni infectau trei, acum, cu varianta Omicron, unu poate infecta și trei. Deci 3 infectează după asta fiecare trei, deci trei infectează 9, și așa mai departe. Deci problema acestei variante este răspândirea ei foarte rapidă. Asta este vizibil deja în Marea Britanie, unde au avut recorduri peste recorduri în ultimele zile,” a declarat Arafat la postul public de televiziune.

Șeful DSU a afirmat că în prezent se fac scenarii și pregătiri, pentru că este imposibil ca valul care a lovit Europa să nu ajungă și în România. „Luăm în calcul posibilitatea să apară mai multe cazuri care nu sunt neapărat critice, dar să fie numărul lor mare și să necesite inclusiv tratamente și abordări, nu numai la medicii de familie, inclusiv la Primiri Urgențe. Este posibil să avem mai multe cazuri care necesită oxigen și necesită tratamente avansate având în vedere numărul mai mic de vaccinați. Sunt mai multe posibilități și ne pregătim pentru oricare dintre ele.”

Șeful DSU a trans din nou un semnal de alarmă, indicând faptul că cea mai gravă problemă a României este rata scăzută de vaccinare. „Problema, la noi, este să convingem oamenii să se vaccineze. Noi avem vaccinuri, avem acces la vaccinuri, (…) România are problema acceptării vaccinului și delimitării de la dezinformare și de la informațiile false care continuă să circule în jurul acestui subiect.”

Sursa: realitatea.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *