El este tânărul de 23 de ani din Botoșani, mort în accidentul de noaptea trecută. Era tatăl unei fetițe

Tânărul de 23 de ani, din județul Botoșani, care a murit, în noaptea de luni spre marți, în accidentul de la Vlăsinești se numește Bogdan Dărăbăneanu. Acesta este din localitatea Bozieni, fiind tatăl unei fetițe.

Drum lin puiul meu!  Dumnezeu sa te aibe in pază sa ne veghezi de sus,  dragostea mea”, este mesajul transmis de iubita sa.

Tânărul, în vârstă 23 ani, a murit, iar altul, de 19 ani, a ajuns în stare gravă la spital după ce mașina în care se aflau a intrat într-un cap de pod. Tragedia a avut loc, în noaptea de luni spre marți, pe raza localității Vlăsinești.

La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și modul de descarcerare și ambulanța SMURD, un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță, dar și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD.

„La sosirea forțelor de intervenție la fața locului, conducătorul auto era scos din mașină de martorii accidentului, iar pasagerul de pe scaunul din dreapta față era încarcerat. Pompierii l-au scos din autoturism, acesta fiind preluat de echipajul SAJ. Conducătorul auto era inconștient. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de medici s-a declarat decesul. Pompierii au intervenit și pentru înlăturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriei”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani, Dorina Lupu.

Cum s-a produs tragedia

Potrivit polițiștilor, botoșăneanul ar fi mers, în jurul orei 22.30 la un bărbat din Vlăsinești pentru a discuta despre cumpărarea unei mașini. La un moment dat, fără a avea acordul proprietarului mașinii, el s-a urcat la volanului autoturismului Volkswagen Bora și a plecat la drum, însoțit de prietenul său de 19 ani. După aproximativ 500 de metri, el pierde controlul asupra direcției de mers, iese de pe carosabil și lovește violent un cap de pod.

În urma accidentului, șoferul a decedat, după ce manevrele de resuscitare făcute de cadrele medicale ajunse la fața locului nu au dat rezultat. De asemenea, prietenul său a rămas încarcerat, având nevoie de intervenția pompierilor pentru a fi scos din mașină. El a suferit leziuni grave, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Mavromati din Botoșani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *