Locul special din Botoșani unde copiii cu afecţiuni psihice grave beneficiază de terapie gratuită

foto adevarul

Zeci de copii cu dizabilităţi din familii nevoiaşe beneficiază, la Botoşani, de o şansă nesperată. Aceştia primesc gratuit şedinţe de terapie, cu tehnici recunoscute la nivel mondial, în cadrul unui centru finanţat cu donaţii din Italia.

Zeci de copii cu dizabilităţi din familii nevoiaşe din Botoşani au şansa unor şedinţe de terapie gratuite, cu tehnici recunoscute la nivel mondial, graţie unei asociaţii din Italia. În cadrul grădiniţei Girotondo, din municipiul Botoşani, un proiect social înfiinţat de asociaţia cu acelaşi nume din Bolzano, Italia, a fost deschis din 2017 şi un centru special pentru copii cu dizabilităţi psiho-motorii.  Centrul este finanţat de italieni, prin sponsorizări de la Asociaţia Onlus, dar şi de statul român prin Consiliul Local Botoşani.

Grădiniţa este administrată cu ajutorul maicilor catolice din ordinul Santa Maria Giuseppa Rossello Beneficiarii acestui centru sunt copiii din familii care nu-şi permit orele de terapie necesare pentru copiii cu dizabilităţi, fără de care aceştia nu ar avea nicio şansă la o viaţă normală şi la integrare în societate. „Terapia îi ajută să poată rămâne în familie, să se poată integra în raport cu ceilalţi copii, să meargă la şcoală. Un copilaş cu astfel de probleme, fără terapie, nu poate sta în bancă, ar fi agitat”, spune Loredana Constantinescu, psiholog al centrului.

Specialiştii centrului aplică copiilor cu vârste între trei şi 12 ani terapii moderne, personalizate în funcţie de afecţiuni sau tulburare, cum ar fi autismul, Sindromul Down, ADHD sau diferite tipuri de retard. „Aplicăm terapia comportamentală aplicată pentru diverse dizabilităţi, combinată cu terapie Teach sau alte tipuri de terapii. Abordarea este în funcţie de potenţialul restant, de nevoile identificate. Se stabileşte un plan personalizat pentru fiecare copil, cu obiective pe care le putem monitoriza şi evalua. Avem şi programe de educaţie parentală pentru a-i pregăti pe părinţi să devină co-terapeuţi în procesul de recuperare a copilului”, spune Florentina Talancă, şef de centru şi pedagog de recuperare

Potrivit specialiştilor centrului, cererea este foarte mare, la fel şi listele de aşteptare, la acest moment fiind loc doar pentru 16 copii din familii cu posibilităţi materiale reduse, în cndiţiile în care o oră de terapie cu un specialist poate varia între 30 şi 100 de lei. Alina, o tânără cu gemeni cu întârziere psiho-motorie, spune că a fost salvată de acest centru. „Nu aş fi putut pe cont propriu, este exagerat de scump, mai ales pentru doi copii”, a conchis femeia.

Sursa: adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *