Uniforme noi pentru polițiști. Sindicatul EUROPOL: „Unui coleg i s-au rupt pantalonii în fund de mai multe ori când a fost nevoit să fugă după infractori”

Astăzi la ora 13:00, în sala de protocol a MAI va fi prezentat, în premieră, modelul de uniformă pentru Poliția de Frontieră și pentru Poliția Română. Sindicatul EUROPOL vrea să participe la eveniment, având în vedere că polițiștii din stradă sunt cei care vor purta noua haină a statului.

„Organizația noastră a solicitat să ni se permită ca la această întâlnire să aducem oameni din stradă, cei care vor purta uniforma și care vor resimți din plin beneficiile sau dezavantajele ei. Am vrut să îl aducem pe Silviu Vaduva, membrul nostru care l-a invitat la cafea pe ministrul Bode, să îi povestească cum i s-au rupt pantalonii în fund, de mai multe ori când a fost nevoit să fugă după infractori, Este același coleg care apare și în materialul Recorder. Este unul dintre mulții polițiști care a investit sume importante pentru a-și achiziționa elemente de echipament de calitate, care să îi permită să se simtă într-adevăr polițist. Până acum, ni s-a comunicat că la acest moment „nu are ce căuta” un polițist la această prezentare. Păi cum să ne spună niște unii, care nu au purtat și nu vor purta niciodată uniformă, ce este bine și ce nu pentru cel din stradă. Cine să fie mai legitim să se pronunțe asupra noii uniforme dacă nu cei care o poartă, care o folosesc, 22 de zile pe lună?!

Invităm pe această cale și presa în fața MAI, pentru că liderii Sindicatului EUROPOL împreună cu Silviu Vaduva vor fi la ora 13:00 la MAI și rămâne de văzut dacă ni se va permite accesul sau vom continua să luăm decizii din birouri, fără să cunoaștem realitatea din teren, pe care le vor deconta zeci de mii de polițiști.

Nu pricepem de ce există o lipsă totală de transparență reală în ce privește alegerea noilor uniforme în contextul în care polițiștii o așteaptă de 4 ani, de când au fost inițiate primele demersuri. Din păcate, percepția generală a polițiștilor este că se urmărește în fond doar schimbarea firmelor de casă care furnizează echipamentele, la mijloc fiind banii de echipament a polițiștilor pe care MAI intenționează să îi sisteze”, au transmis cei de la Sindicatul EUROPOL, potrivit Realitatea.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *