VIDEO & FOTO Clipe de groază pentru un bărbat din Botoșani. Casa i-a luat foc în timp ce dormea. S-a salvat, dar a fost rănit

Un bărbat din Botoșani a trăit clipe de coșmar în noaptea de marți spre miercuri. Casa acestuia luat foc, în timp ce el dormea. Botoșăneanul a reușit să se salveze însă a suferit răni grave.

Potrivit pompierilor, o lumânare lăsată nesupravegheată a provocat incendiul dintr-o casă din localitatea Chițoveni, orașul Flămânzi. Când s-a produs evenimentul, proprietarul, în vârstă de 63 ani, dormea. S-a trezit înconjurat de flăcări, a reușit să iasă din locuință și a cerut ajutor de la un vecin. Acesta a suferit arsuri la nivelul capului, mâinilor și a inhalat fum, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.

„Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi și Detașamentului de Pompieri Botoșani au ajuns la fața locului cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și au constatat faptul că ardeau bunurile din interiorul casei, dar și acoperișul. În camera unde s-a produs incendiul, tavanul era prăbușit”, susține purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Dorina Lupu.

VIDEO & FOTO Tragedie rutieră! O femeie din Botoșani a murit în urma unui accident rutier

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *