FOTO O familie din Botoșani a sărbătorit 1 Decembrie într-un mod inedit, la 1857 metri înălțime

O familie din județul Botoșani a sărbătorit 1 Decembrie într-un mod cu totul inedit, la 1857 de metri înălțime. Este vorba despre familia Țepeș, recunoscută deja pentru activitățile sportive la care ia parte. Membrii acesteia au urcat pe Vf Giumalău, iar de Ziua Națională au arborat steagul României la 1857 de metri înălțime.

„Mi-am propus în această perioadă să urc cu familia mea și să marchez ziua de 1 decembrie simbolic, prin arborarea unui drapel pe vârful Giumalău. Am fost 7 persoane. 4 din familia mea și 3 din altă familie. Profitând de faptul că am fost liberi, ne-am gândit că este un mod inedit de a celebra ziua de 1 decembrie la munte”, ne-a mărturisit Ana Țepeș.

Ana Tepeș are 55 de ani și este născută pe data de 9 ianuarie 1966. A absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport. Este soția plutonierului adjutant Mihail Cicerone Tepeș, din cadrul Batalionului 335 Artilerie „Alexandru cel Bun” și a participat la Ștafeta Veteranilor, unde a parcurs întreg traseul dintre Botoșani și Suceava.

Potrivit Ministerului Apărării Naționale, Ana Țepeș a început să alerge pentru a ajunge la timp la școală. În ciclul gimnazial, Ana Tepeș a frecventat cursurile școlii din Vlădeni, situată la 3 km de satul său natal, Huțani. În fiecare dimineață parcurgea distanța alergând.

 

One thought on “FOTO O familie din Botoșani a sărbătorit 1 Decembrie într-un mod inedit, la 1857 metri înălțime

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *