Tragedie! Patru tineri morți într-un accident devastator

Foto: Antena3

Accident cumplit lângă localitatea Cornea, județul Caraș-Severin, soldat cu decesul a patru persoane. Au fost implicate două TIR-uri și un autoturism. Patru tineri au murit. În maşina implicată în accident se aflau trei tineri, iar şoferul avea doar 19 ani, scrie Antena 3.

Toţi trei au murit pe loc. Un băiat de 14 ani este a patra persoană decedată în accidentul din judeţul Caraş-Severin, produs între Cornea şi Domaşnea. El era pasager într-unul dintre TIR-rurile implicate în evenimentul rutier.

În urma impactului de o violență extremă, autoturismul, prins între cele două TIR-uri care veneau din sensuri diferite, a fost strivit. Copilul de 14 ani nu a avut nicio șansă. Corpul său a fost prins sub TIR-ul cu care s-a tamponat. Șoferul, tatăl copilului, a fost găsit în stare de inconștiență în șanț.

Cei trei tineri decedați au rămas încarcerați între fiarele autoturismului. La locul accidentului a intervenit Detașamentul de Pompieri Caransebeș cu două autospeciale pentru descarcerare, o ambulanţă SMURD, precum și echipajul de pompieri militari de la Băile Herculane.

Polițiștii de la Serviciul Criminalistic au sosit la fața locului și au început cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.

„În timp ce un bărbat de 60 de ani conducea un autocamion pe DN 6, din direcţia Caransebeş spre Orşova, în afara localităţii Cornea, la km 402+100 metri, drum în aliniament, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus din contrasens de un tânăr de 19 ani, autoturismul fiind ulterior strivit între autocamion şi un TIR înmatriculat în Bulgaria, condus din direcţia Orşova spre Caransebeş, de un bărbat de 50 de ani.

Din accident a rezultat decesul a patru persoane, trei din autoturism şi un pasager din autocamion şi rănirea conducătorului autocamionului care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a transmis, luni seară, IPJ Caraş-Severin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *