O nouă investiție de peste 3,5 milioane de euro în orașul Săveni. Pentru ce au fost alocați banii!

Primaria SaveniPrimăria orașului Săveni a încheiat un contract de 17,6 milioane de lei (echivalentul a peste 3,5 milioane de euro) pentru realizarea proiectului „Revitalizare urbană integrată în vederea îmbunătățirii calității vieții populației în  orașul Săveni”.

În cadul proiectului vor fi construite spații de joacă, locuințe sociale, spații verzi și vor fi reabilitate două școli și zona Pietonală a orașului. Societatea comercială care va executa lucrările este Cornell’s Floor SRL, controlată de omul de afaceri Marcel Bîrsan.

Proiectul integrat „Revitalizare urbana integrata in vederea îmbunătățirii calității vieții populației in orașul Săveni” cuprinde cinci obiective de investiție, după cum urmează:

  • Reabilitarea, modernizarea si dotarea infrastructurii educaționale din cadrul Scolii Gimnaziale nr.1 si a Grădiniței cu program prelungit nr. 4 Săveni
  • Reabilitare, modernizare si dotare Școala Generala nr. 2 Săveni și construire sala de educație fizica și sport
  • Construire si dotare locuințe sociale în orașul Săveni
  • Construire șase zone cu spatii verzi si locuri de joaca pentru copii in satele Bodeasa, Bozieni, Chișcăreni, Petricani si orașul Săveni
  • Extindere și modernizare zona pietonală și amenajarea unor locuri de parcare de mici dimensiuni în orașul Săveni

Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 13 – Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii, Prioritatea de investiții 9b – Promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei forme de discriminare, Obiectiv specific 13.1- Îmbunătățirea calității vieții populației în orașele mici și mijlocii din România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *