Șofer tras pe dreapta de polițiștii din Botoșani. S-a ales cu dosar penal pentru două infracțiuni

Un șofer s-a ales cu dosar penal după ce a fost tras pe dreapta de oamenii legii. Joi, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Corni au oprit pentru control, pe Drumul Comunal DC 55 A, în comuna Corni, un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani, din județul Suceava.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.

Mai mult decât atât, autoturismul pe care îl conducea avea numărul de înmatriculare fals. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat, mai precizeaza sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *