Manifestări de Ziua Națională a României, la Botoșani. Imnul Național, interpretat de soliști de la Rapsozii Botoșanilor

Ziua Națională a României va fi marcată în județul Botoșani, însă în format restrâns cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță sanitară în vederea prevenirii infectării și transmiterii virusului SARS-CoV-2, anunță printr-un comunicat Instituția Prefectului.

Astfel, în municipiul Botoșani, activitățile se vor desfășura în Piața 1 Decembrie din Centrul vechi, începând cu ora 10.00, cu intonarea Imnului Național Anul acesta, solistele Loredana Călin, Alina Huțu, Petronela Rusu, Elena Mândrescu și patru instrumentiști ai Orchestrei ”Rapsozii Botoșanilor” vor interpreta Imnul Național.

De aemenea, va avea loc un ceremonial religios, după care vor urma alocuțiunile autorităților. Manifestările se vor încheia cu depuneri de coroane. Ca și la celelalte manifestări, nu va defila garda de onoare.

La manifestare vor participa maxim 60 de persoane oficiale. Pe toată durata activităților este obligatoriu respectarea strictă a regulilor de distanțare fizică și socială, prevăzute în reglementările în vigoare la nivel național, privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, mai precizează sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *